Pomul Craciunului de George Cosbuc

Tu n-ai vazut padurea, copile drag al meu,
Padurea iarna doarme, c’asa vrea Dumnezeu.

Si numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsa de fiori.

Si tace-apoi si-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însa, vin îngerii din cer.

Si zboara’ncet de-alungul padurilor de brad,
Si cânta’ncet; si mere si flori din sân le cad.

Iar florile s’anina de ramuri pâna jos
Si-i cântec si lumina si-asa e de frumos!

Iar brazii se desteapta, se mira asta ce-i,
Se bucura si cânta ca îngerii si ei.

Tu n-ai vazut padurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ti trimite dintr’însa Dumnezeu.

Un înger rupse-o creanga din brazii cu faclii,
Asa cum au gasit-o, cu flori si jucarii.

Departe într-un staul e’n fata-acum Isus,
Si îngerii, o, câte si câte i-au adus.

Dar el e bun si’mparte la toti câti îl iubesc,
Tu vino, si te’nchina, zi: “Doamne-ti multumesc”.