Nebună de Chloe Esposito

E ceva timp de când am în plan trilogia Nebună, Rea, Periculoasă de Chloe Esposito. La ultima comandă plasată pe Libris, nu am mai ignorat-o și am adăugat primul volum în coș. Speram să fie atât de bună pe cât se aude în blogosferă. Speram să fie nebună rău, incitantă, surprinzătoare. Cum a fost? Vă spun în rândurile de mai jos.

nebuna de chloe esposito

Întâi de toate, vreau să vă spun că din această trilogie, au apărut deocamdată doar primele două volume, Nebună și Rea. Sper ca în curând să apară și Periculoasă, deoarece eu nu sunt omul care să poată aștepta prea mult. Recunosc că atunci când am comandat Nebună de Chloe Esposito eram sigură că toate cele trei volume sunt deja apărute și că mi le voi putea comanda oricând. Eroare de calcul 🙂 , dar măcar volumul a fost pe placul meu.

Nebună de Chloe Esposito – când ești mereu în umbra cuiva

Alvina și Beth sunt surori gemene. Au fost crescute doar de mamă, iar Beth a fost mereu preferata. Ea era cea bună, drăguță, cea care primea mereu laude și cadouri. Alvina a fost mereu ignorată și primea resturi. Sincer, atitudinea mamei m-a scos din sărite pe tot parcursul lecturii.

Acum, la maturitate, Beth este căsătorită cu un italian sexy și bogat. Alvina are o slujbă pe care o urăște, locuiește cu un cuplu de nespălați ( dacă e să folosesc cuvintele ei) și își petrece serile bând prea mult.

Cele două surori nu țin legătura, dar, de ceva timp, Beth o roagă insistent pe Alvina să meargă în vizită. În cele din urmă, aceasta acceptă. Ajunsă acolo, își dă seama că insistențele surorii sale nu erau fără motiv. Aceasta îi cerea o favoare uriașă. Despre ce este vorba și cum le va schimba viața, vă las pe voi să aflați.


Alvina este o tipă nebună rău, sărită de pe fix. Nu se teme de nimic și îi place direcția în care viața sa a luat-o. Mi-a plăcut mult cartea, deși uneori mi s-a părut puțin exagerată. Cel mai des am simțit asta în scenele unde apărea copilul. Un îngeraș de copil, cu un somn mult prea adânc ca să pară real. Dar, după cum am spus, cartea a fost mult prea bună ca să iau în seamă părțile acelea. Cred că Nebună de Chloe Esposito e cel mai amuzant thriller citit vreodată.

Please follow and like us:

You may also like...

19 Responses

  1. anasylvi spune:

    Un thriller amuzant! Suna excelent recomandarea ta, Adriana!

  2. Eva Anca spune:

    Thriller amuzant! Clar, voi citi si eu seria! Astept sa apara si volumul al treilea, sa stiu o treaba, cand ma apuc! 😀

  3. Laura spune:

    Thriller amuzant???? Trebuie s-o citesc!

  4. Dana spune:

    Cel mai nebun personaj feminin întâlnit până acum de mine. :)) Cu mici excepții, mi-a plăcut și chiar îs curioasă ce urmează sa mai facă!!!

  5. Nebuna, nebuna a fost cartea asta!

  6. Eva spune:

    Nu am citit nimic din seria asta, dar daca se spune ca e asa misto, abia astept sa ii dau o sansa ^_^

  7. Coperta m-a atras de la prima vedere, sper sa imi placa si povestea.

  8. Îmi place ideea de fata rebela, cred ca m-ar bine dispune o carte de acest gen. O trec în wishlist.

  9. Secretele frumusetii spune:

    Am citit-o și eu de curând și mi-a plăcut mult .

  10. Rokolla spune:

    Mi se pare faina cartea si am mai citit recomandari in ceea ce o priveste. Noutatea vine din faptul ca nu stiam ca sunt 3 carti

  11. Deyutza spune:

    Pare interesanta cartea si destul de usor de citit, posibil sa o pun si eu pe wishlist

  1. 6 februarie 2020

    […] Nebună de Chloe Esposito am comandat-o pe Libris. Părerea mea aici. […]

  2. 11 februarie 2020

    […] Nebună este o carte nebună rău. Am luat-o tot de la Libris și v-am vorbit despre ea aici. […]

  3. 13 februarie 2020

    […] ultimul colet Libris am avut două romane pe care mi le doream de mult timp. Unul dintre ele l-am citit imediat ce a ajuns pachetul la mine, iar pe al doilea, Scrisoare pentru două iubiri de […]

  4. 15 martie 2020

    […] de foarte mult timp, am observat că pe Libris nu găsesc doar cărți bune, la prețuri accesibile, ci și jucării pentru copii. Așadar, atunci când vreau să cumpăr un […]

  5. 22 mai 2020

    […] doamnă Parrish este un thriller incitant, interesant și inteligent. L-am citit extrem de ușor și încă de la început mi-a fost […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *