Pas în doi de Nicholas Sparks. Recenzie

Îmi place mult cum scrie Nicholas Sparks. Ador toate cărțile lui și, totuși, încă mă surprinde cu poveștile sale despre viață, iubire și relații. Deși e renumit pentru doza mare de dramă care se regăsește în fiecare carte a sa și mă aștept de fiecare dată la ce e mai rău, tot reușește să mă surprindă și să mă facă să trag șervețelele aproape.

Am ajuns să cred că asta îl definește. Nu mă refer doar la drama pe care o expune, ci la modul în care o face. Sunt sigură că dacă aș citi două cărți cu același subiect sensibil, scrise de autori diferiți, cartea scrisă de el m-ar emoționa mai mult.

nicholas sparks
 
 

Pas în doi – despre dorința de a-ți mulțumi partenerul cu orice preț

 
Russ este îndrăgostit până peste cap de soția lui, Vivian. Cei doi își adoră fiica, London, și au grijă șă nu îi lipsească nimic. Vivian și-a anunțat încă de la început intenția de a deveni mamă casnică până ce fetița începe școala. Deși Russ era speriat de modul în care se vor descurca, nu și-a contrazis soția și a făcut tot posibilul să câștige cât mai mult. Deși reușea să nu intre în datorii și să pună ceva de o parte pentru zilele negre, faptul că soția lui făcea mult prea multe cumpărături, nu îi ușura munca.
 
Ca mai toate personajele masculine create de Nicholas Sparks, Russ este un soț foarte bun și un tată deosebit. Îi citește în fiecare seară fiicei lui, se asigură că Vivian are timp pentru ea, o ajută cu treburile casnice sau se asigură că vine cineva  pentru curățenie. 
 
 

Pas în doi – știi pe cine ai lângă tine?

 
Russ voia demult să aibă propria firmă, să nu mai fie nevoit să lucreze pentru nimeni. Dar, mulțumit fiind de partea financiară și evitând să își pună familia într-o situație neplăcută, a renunțat la aceast vis. Dar, când și-a dat seama că urma să fie concediat, a hotărât să își deschida propria firmă. Vivian nu s-a arătat deloc încântată de ideea lui și nu i-a oferit suportul pe care el și-l dorea, deși a asigurat-o că aveau suficienți bani puși deoparte pentru a trăi un an. În schimb, sora lui l-a susținut într-un mod în care doar ea putea. Cei doi aveau o relație cu adevărat specială , iar ea era o femeie deosebită. 
 
Deoarece se apropia începerea școlii, Vivian a început să își caute de muncă și, datorită experienței, și-a găsit ușor ceva pe placul ei. Dar, nu voia să audă de bonă sau grădiniță pentru London. Așadar, a hotărât ca Russ să aibă grijă de micuță în timp ce se ocupa de găsirea clienților pentru noua lui firmă. Deși știa că îi va fi extrem de greu, Russ a acceptat, împins mereu de dorința de a-și mulțumi soția.
 
 

Pas în doi – oare le putem avea pe toate?

 
Russ și London s-au apropiat foare mult. Petreceau timp frumos împreună și au reușit să se cunoască într-un mod în care munca lui nu îi permisese până atunci. Dar, pe cât de bună devenea relația cu fiica lui, pe atât de rău începuse să meargă relația cu Vivian…
 
 
În Pas în doi adevărata dramă apare spre final. Deși au fost indicii, eu, la fel ca și Russ, nu am vrut să le văd, am preferat să cred că nici măcar Sparks nu ar lovi atât de mult într-un personaj deja aflat la pământ. Dar Sparks e Sparks și eu invit iubitorii genului să citească cartea!

 

Please follow and like us:

You may also like...

22 Responses

  1. Sunt sigura ca imi va placea mult cartea asta. Abia astept sa ii vina randul.

  2. Se vede cât de tare ți-a plăcut. Felicitări pentru recenzia minunată și tentantă! <3 Mă bucur că o am acasă, altfel aș fi cumpărat-o sigur în urma recenziei tale.

  3. anasylvi spune:

    Nu m-a atras nimic de autor pana acum, dar iti multumesc pentru recomandare.

  4. Datorită recenziilor tale la cărțile lui și a recomandărilor mi-am făcut și eu curaj să îl citesc. Mai am de recuperat. Recenzia ta sună tare bine.

  5. Daniella L spune:

    Mi-a plăcut foarte mult cartea. M-am enervat, întristat, bucurat, am avut un întreg cocktail de sentimente pe parcursul lecturii. Scrisa deosebit de sensibil.

  6. Anca rucareanu spune:

    Mi-a plăcut și mie tare mult! As fi vrut sa fi fost un picut mai scurta .

  7. Irina Claudia spune:

    Foarte interesanta cartea, am sa o citesc și eu curând.

  8. Multumim de recomanndare, am sa o citesc in viitorul apropiat.

  9. Unique by MM spune:

    Interesant subiectul cărții iar tu ai făcut o recenzie reușită.
    mi-ai stârnit curiozitatea, asta, apetitul sau și una și alta.
    Mulțumesc!

  10. Interesanta recenzia. Imi doresc s-o citesc si eu

  11. Foarte interesant subiect a dezbatut cartea, e o lectie de viata pentru cupluri.

  12. Anndrei spune:

    Nu prea sunt fan al acestui autor, dar poate am să-l încerc!

  13. Silvia spune:

    Frumoasă recenzie!

  14. Dana spune:

    Chiar mi-a plăcut!!! Are Sparks un fel de a scrie, minunat!

  1. 11 martie 2019

    […] simți nevoie de romantism, Nicholas Sparks este autorul potrivit pentru această stare. Cărțile lui au tot ce trebuie… iubire, dramă, […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *