REGINA DE CLEȘTAR – volumul 2 al seriei Fiicele lunii de BOGDAN ISPAS. Recenzie
Știți deja că genul fantasy nu este prima mea alegere atunci când mă așez să citesc ceva, dar, uneori, simt nevoia să pătrund și într-o astfel de lume. Luna aceasta m-am folosit de Regina de cleștar a lui Bogdan Ispas pentru a face aceasta escapadă. Regina de cleștar este volumul doi al seriei Fiicele lunii – despre primul volum v-am vorbit aici.
Regina de cleștar – volumul 2 al seriei Fiicele lunii
În volumul 2 al seriei Fiicele lunii, Regina de cleștar, lucrurile iau o întorsătură neașteptată. Morgana a făcut sacrificiul suprem pentru ca Ana, purtătoarea, să poată trăi. Ielele cred că aceasta este moartă și nu se concentrează pe capturarea ei. În schimb, viața la conac nu este deloc veselă. Toată lumea îi duce lipsa lui Andrei după ce acesta a fost capturat de iele. Ana se antrenează pentru a-și putea controla puterile și pentru a pleca în căutarea lui.
Prietena ei, Victoria, o vizitează și află câte ceva despre acea lume. Nesăbuită, hotărăște să le caute pe iele și să îl găsească pe Andrei, iar Ana speră că o va putea salva și pe ea.
REGINA DE CLEȘTAR – ce faci când primești o moștenire nedorită?
Eva este fiica răsfățată a familiei Tudose. Atunci când bunica ei moare, ea hotărăște sa se mute în casa acesteia pentru a putea sta cât mai mult timp în preajma lucrurilor ei și a locui unde au petrecut momente frumoase împreună. Acum nimic nu o mai împiedică să deschidă cufărul interzis, ascuns în podul casei. Acolo găsește o casetă de sticlă și instrucțiuni clare să nu o deschidă și să o țină la adăpost. Eva află că, la fel ca și bunica ei, este protectoarea acelei casete care ar putea schimba lumea, daca ar fi deschisă. Deși nu ii place deloc ce tocmai a aflat, Eva își îngăduie să scoată la suprafață amintiri îngropate cu bună știință și să își dea seama ca are anumite puteri.
Regina de cleștar – neplăcuta întâlnire cu familia
Supărată și lipsită de gândirea logică pentru un moment, Eva ajunge să fie capturată de iele și dusă la un castel, într-o pădure fermecată. Acolo găsește sute de fete care trăiau mulțumite, antrenând-se și fiind recunoscătoare conducătoarei lor, Ilena, deși aceasta nu le dădea voie să se întoarcă la civilizație. Acolo erau ținuți și bărbați care se ocupau de toate treburile din castel fără a se opune.
Eva nu putea să accepte faptul că va trăi acolo pe vecie, antrenând-se pentru un scop pe care nu îl cunoștea. Dar împotrivirea nu îi aduce decât probleme și își dă seama că trebuie să abordeze altfel situația. Acolo găsește și un aliat, un bărbat orb care o ajută să își descopere și să își controleze puterile. De asemenea, Victoria și cealaltă colega de cameră, îi dau câte o mână de ajutor când pot, dar adevărata luptă trebuie să o poarte ea. Va reuși Eva să îndeplinească dorința bunicii? Va mai pleca vreodată din acel castel?
Dacă nu l-ați descoperit încă pe Bogdan Ispas vă invit să o faceți! Autorul urcă rapid în topul personal al autorilor români preferați. Seria se găsește aici.
Felicitări pentru recenzia minunată! Tare mi-a plăcut și mie seria lui.
Oau….Oare cum de mi-a scăpat? Frumoasa recenzie
E frumoasa!
Am tot citit recenzii ale acestei serii si chiar incepe sa ma tenteze si pe mine.
Mie primul volum mi-a placut tare tare mult. Abia astept sa il citesc si pe asta.
Aștept părerea ta.
Minunată și tentantă recenzie, felicitări! <3 Seria aceasta m-a atras în primul rând vizual, datorită coperții minunate, iar dacă e fantasy, cu atât mai tare mi-o doresc la rândul meu.
Mulțumesc! Ți-ar plăcea, cu siguranță
Îmi place mult coperta acestei cărți!