Cei mai buni hamburgeri și Cine locuiește în grădina mea?
De curând v-am prezetat o carte foarte interesantă, apărută la Editura Casa – Ghidul fotografiei de produs. Acest ghid nu a venit singurel în colet, ci a fost însoțit de încă două cărți, pe care vi le voi prezenta astăzi. Dacă pentru mine am mai comandat și Cei mai buni Hamburgeri, pentru Albert am luat o carte din colecția De ce? De ce? De ce? – Cine locuiește în grădina mea?.
Nu aș putea să fac hamburgeri dacă băiețelul nu ar fi și el ocupat, nu-i așa? Așadar, mereu mă asigur că are o carte interesantă în preajmă.
Cine locuiește în grădina mea?
Foarte mult îmi plac cărțile pentru copii mici din această colecție! Pe lângă faptul că au ilustrații superbe care atrag privirea copilului și conțin informații prețioase pentru dezvoltarea lor, sunt foarte rezistente. Atât coperțile, cât și paginile, sunt cartonate. Mai mereu atunci când gătesc și Albert stă cu mine în bucătărie, îi pun la îndemână o carte precum Cine locuiește în grădina mea?. Nu îmi fac griji că o strică sau o udă din greșeală cu ceva. Dacă se întâmplă, o șterg repede și e ca nouă.
Și Cine locuiește în grădina mea? are ferestre simpatice, iar Albert le deschide cu interes. Deja e mărișor și a prins ideea că va găsi o altă imagine în interior. Deja recunoaște insecte și animăluțe și le numește așa cum poate. E tot mai interesat de astfel de cărți, iar acest lucru mă bucură foarte mult.
Cei mai buni Hamburgeri
În ultima periodă fac tot mai des burgeri, deoarece Maia le-a cam prins gustul și îmi tot cere. Așadar, atunci când am văzut Cei mai buni hamburgeri la Editura Casa am fost curioasă să văd ce secrete voi descoperi.
Cartea conține rețete clasice, vegetariene și vegane de hamburgeri. Fie că îți dorești o rețetă cu humus, fasole, carne de pui, pește sau chiar cu sfeclă, în Cei mai buni hamburgeri o vei găsi. Eu am rămas cu gândul la o rețetă cu tocinei și intenționez să o încerc cât de curând. Încă de când a ajuns cartea am observat-o, dar pur și simplu nu am reușit să îmi fac timp. Oricum, imediat ce o voi face, vă voi arăta ce a ieșit. Cartea mai conține și câteva rețete de garnituri simple, potrivite pentru hamburgeri.
Ce ziceți de alegerile mele?Cei mai buni hamburgeri se poate comanda de aici, iar Cine locuiește în grădina mea? de aici.
Tare dragute carti, iar hamburgerul ala arata genial. Ar trebui sa fac si eu hamburgeri de casa.
Frumoase alegerile tale, eu inca sunt în căutarea celui mai bun burger
Îmi plac alegerile tale. Mi-aș lua și eu “Cei mai buni hamburgeri”
Foarte buni
Interesante cartile. Sotul cauta cea mai buna reteta de burgeri si eu ma chinui sa fac fotografii mai frumoase. Clar ne trebuie aceste carti.
Arata bine de tot. Si noi suntem mari fani burgeri.
cu hamburgerii nu ne dam in vant dar am vrea tare mult o gradina, si un pitic in ea 🙂
am si eu cartea cu hamburgerii, e plina de idei bune si rapide!
Ce cărți pline de informații minunate!
Foarte interesanta cartea cu hamburgeri, cred ca o voi cumpara si eu! Mersi!
Retete noi de hamburgeri am vrea si noi sa aflam.
Miam! Ce pofta de hamburger mi-ai facut! Ispita 🙂
Atat cartea cat si burgerul sunt extrem de apetisante
Si noi cam facem burgeri. Trebuie sa imi iau si eu cartea.