Micuța mea norocoasă
Săptămâna aceasta a fost iar circul în oraș. Orășelul nostru este mic, deci nici circul care ne vizitează anual, nu este mare. Totuși, Maia nu se satură niciodată să meargă la circ și încă de când vede afișele prin oraș, își pregătește terenul ca să se asigure că prinde și ea un bilet. Anul acesta a venit cu un pliant de la școală și și-a exprimat dorința de a merge. Nu i-am putut promite nimic și a stat ca pe ace o zi întreagă. A înțeles că eu nu pot să merg cu Albert acolo, fiindcă cu siguranță nu ar sta liniștit, iar pe ea nu o pot lăsa nesupravegheată. Mă gândisem să o aștept pe afară până se termină, dar vremea nu a susținut această idee. Toată baza a fost pusă în tati, care, de obicei, încă este la serviciu la ora aceea.
Totuși, tati a făcut pe-a supereroul și la ora 18 s-a prezentat să își ducă prințesa la circ. Bucuria a fost enormă și nu cred că i-a luat 2 minute să coboare 4 etaje. asta în condițiile în care dimineața, când trebuie să meargă la școală, trebuie să o zoresc continuu ca să nu întârzie.
La circ – fericirea copiilor
Se pare că spectacolul a fost cam același ca în fiecare an. Clown, ponei care plimbă copilașii, oameni care se „joacă” cu flăcările și cu șerpii + alte câteva reprezentații. Pentru copii nu contează, ei se bucură de moment. Anul acesta s-a organizat și o tombolă. Copilașii au cumpărat bilete și s-au extras trei câștigători. Știți cine a fost prima câștigătoare? Micuța mea norocoasă, Maia. Cei trei câștigători au avut posibilitatea să își aleagă orice jucărie care era pusă la vânzare acolo. Maia s-a întors cu o păpușică. Toată seara ne-a arătat cum a făcut ea atunci când și-a auzit numărul. Cum a strigat acel domn numărul câștigător. Apoi ne-a asigurat că, data viitoare, dacă va mai câștiga, va alege ceva potrivit și pentru Albert, deoarece el va fi mai mare și atunci va ști că ea are o jucărie nouă.
După cum vă puteți da seama, vizita Maiei la circ a fost mai mult decât un moment fericit. Voi mergeți la circ?
Maia întotdeauna este încântată să meargă la circ,anul trecut am mers amândouă!!!!!
Cum să nu fie un moment fericit, cred că e extraordinar?! Încă nu am ajuns, dar vreau neapărat!!!
Ce frumos! Felicitări, Maia! Chiar este norocoasă.
N-am mai fost la circ de extrem de mult timp. Fericirea Maiei se simte din articolul tău. Să tot aibă astfel de momente feerice~ <3
Eu nu am mers niciodata la circ si nu as merge la un spectacol cu animale, poate doar la acrobatii.
Încă nu am fost ,dar sper să merg cât de curând! Maia cea norocoasă!
Nu am apucat vreodata sa merg la un circ, dar este timp destul. Frumoasa postare!