Fursecuri cu fulgi de cacao
În weekend am reușit să fac niște fursecuri cu fulgi de cacao absolut delicioase. Nu că mă laud, dar familia mea așa a spus și e important să dau feedback-ul mai departe, nu? 😀 Au fost fragede, o idee sfărâmicioase – așa cum le stă bine fursecurilor – și au avut un gust extrem de plăcut de cacao pură. Tot miezul de cacao le-a oferit și doza crocantă de care aveau nevoie. Sper că v-am făcut poftă și că doriți să le pregătiți pentru familia voastră și pentru Moș Crăciun. Le-ar sta tare bine lângă o cană de lapte, pe măsuța de lângă bradul împodobit.
Înainte să vă scriu rețeta, vreau să vă vorbesc de ultimele mele descoperiri ecologice. Mai exact, vă voi spune cât de mult mi-a plăcut miezul de cacao (cel pe care l-am folosit și în această rețetă), boabele de cacao întregi și ceaiul cu lămâie, scorțișoară și boabe de cacao, de la Aromes Noirs.
Surprize plăcute de la Aromes Noirs
Cea mai plăcută surpriză a fost ceaiul de boabe de cacao, lămâie și scorțișoară. Deși inițial combinația m-a speriat, are un gust tare interesant. Ca să mă asigur că nu am luat-o eu razna, am invitat-o la un ceai și pe vecina mea. Și ea s-a arătat încântată de gust. Eu l-am consumat cu miere, iar ea neîndulcit. Combinația mi se pare perfectă pentru perioada aceasta de iarnă și nu numai.
Boabele de cacao crude sunt o gustare crocantă, sănătoasă și foarte gustoasă. Au un gust amărui, dar nu deranjant. Pot fi adăugate în iaurtul de dimineață sau amestecate în bolul cu alune, atunci când vă uitați la un film. Recunosc că nu am mai mai gustat boabe de cacao întregi până acum și chiar am rămas plăcut impresionată.
Miezul de boabe de cacao este sub forma unor fulgi crocanți. Se comportă extrem de bine la copt, păstrându-și gustul intens și oferind aromă. De asemenea, fulgii rămân la fel de crocanți și după coacere.
Fursecuri cu fulgi de cacao – rețetă
Rețeta aceasta de fursecuri cu fulgi de cacao este foarte simplă și cu siguranță o voi face din nou curând. Pentru preparare, aveți nevoie de:
- două ouă
- 150 grame unt
- 50 grame ulei
- 150 – 200 grame zahăr
- esență de vanilie și rom
- un praf de sare
- făină albă. Cam 300 de grame am folosit eu.
- miez de boabe de cacao sau orice alți fulgi doriți.
Cum preparăm fursecurile cu cacao:
Batem bine ouăle cu zahărul și sarea. Adăugăm untul și uleiul, esența, iar apoi adăugăm treptat făina, până devine un aluat dens, care poate fi modelat. Apoi adăugăm fulgii de cacao. Amestecăm până se încorporează bine. După aceea, învelim aluatul în folie de plastic și îl lăsăm la frigider vreo 30 de minute. Între timp încingem cuptorul la 160 grade sau la foc mic.
Eu am modelat fursecurile în palmă, ca pe chiftele. Le-am așezat într-o tavă și le-am păzit ca pe ochii din cap. Se coc repede. Imediat ce se rumenesc pe margini sunt gata.
După cum spuneam la începutul articolului, îmi place mult cum mi-au ieșit aceste fursecuri cu fulgi de cacao. Nu mă refer doar la gust, ci și la aspect. Singura mea părere de rău este că mai am puțin miez de cacao. Totuși, sper să vadă Moș Crăciun pachetele speciale Aromes Noirs și să îmi pună sub brad acest cadou special.
Ce ziceți de rețeta mea? Dar de produsele Aromes Noirs? Credeți că un pachet cu aceste produse poate fi un cadou apreciat?
Ce bine arată, de bune nici nu mai zic. Produse inedite care merită testate! Şi o reţetă de încercat.
Sigur ti-ar placea!
Te asteptam sa ne faci și nouă o porție!!!
😉
Ce bine arata! Sa va fie de bine si multumim pentru reteta!
Cu drag!
Foarte faina reteta ta de fursecuri! O sa o incerc si eu cu siguranta!
Astept impresii.
Vai ce bine arata! O sa incerc si eu trucul tau cu miez de boabe de cacao.
Spor la treaba!
Arata tare bine, imi plac fursecurile astea cu cioco.
Am mai facut si eu fursecuri doar ca nu am incercat aceste combinatii
O sa va placa sigur.
O idee tre faina pentru Craciun! Arata delicios!
Ma bucur ca te incanta ideea.
Daaa, mai ales de cei ca mine care nu se pricep deloc la prajituri dar adora fursecurile.
Rețeta pare super delicioasă iar produsele prezentate mai mult decât interesante
Exact asa sunt!
Buna reteta o voi încerca!
Ma bucur!
Mulțumim pentru rețetă! O voi încerca și eu și o voi trimite și mamei mele!
Ma bucur tare mult!
Așa fac și eu fursecurile. Noi le preferam fara cacao în compoziție, dar cu fulgi de ciocolata deasupra
Voi incerca si asa.
Mmm cred ca e delicioasa, ar trebui sa incercam si noi
Spor sa ai!
Cred ca e super delicioasa reteta ta! Am sa o incerc si eu.
Ma bucur ca te atrage.
Trebuie sa fac si eu niste fursecuri, mi-e dor sa gatesc ceva bun.
Spor la treaba!
Arata tare bine. Sunt sigura ca au fost delicioase. Acum vreau si eu sa gust cacao boabe. Ce ne facem? :))