Butonul G – Rossella Calabro
Nu aruncați cu pietre, dar trebuie să recunosc că atunci când am văzut titlul acestei cărți, m-am gândit la ceva XXX. Oare sunt singura? Ei bine, după ce am citit descrierea de pe coperta a patra a cărții Butonul G, mi-am dat seama că nu e cazul. Totuși, nu am lăsat-o prea mult să aștepte, deoarece curiozitatea mi-a fost stârnită. Trebuia să aflu ce e cu acel buton G. De unde a apărut și care îi e scopul. 🙂
Butonul G a apărut de curând la Editura Paralela 45 și are doar 210 pagini. Se citește ușor, având capitole scurte, ușor amuzante, dar din care avem ce învăța. Rossella Calabro, prin personajele sale, a prezentat mai multe tipologii de femei și mai multe tipuri de comportament. Dacă nu ne regăsim noi în scurtele întâmplări, cu siguranță cunoaștem pe cineva care se comportă precum personajele create de Rossella Calabro.
Butonul G m-a dus cu gândul la ROAR de Cecilia Ahern, doar că acolo nu aveam un ascensor vorbitor 🙂 .
Butonul G – o carte despre mine… Sau poate despre tine
Noi, femeile, iubim prea mult, suferim prea mult, gândim prea mult și, uneori, ne dorim prea mult. Fiecare din noi are propriile frici, propriile dorințe sau propriile nemulțumiri. Unele dintre noi au mai multă încredere în ele, unele mai puțină. Unele acceptăm prea multe, de frică să nu fim singure, unele ne încăpățânăm să iubim și ne mulțumim cu prea puțin. Uneori ne este prea frică, alteori suntem prea curajoase…
La fel sunt și femeile care de-a lungul timpului s-au urcat în ascensorul cel simpatic, creat de Rossella Calabro. Prin intermediul lui le putem cunoaște și ne putem recunoaște. Le putem vedea punctele slabe și le putem înțelege. El are propriul punct de vedere și ni-l împărtășește de fiecare dată. Faptul că e doar un ascensor nu îl împiedică. Ba din contră, se consideră un mare cunoscător, doar a observat mii de femei de-a lungul timpului. Nu vă grăbiți să le condamnați! Ele pot fi tu, pot fi eu sau cineva apropiat nouă.
Butonul G de Rossella Calabro se poate comanda de pe site-ul Editurii Paralela 45, adică de aici. Acum o găsiți cu reducere.
Nu esti singura! :))) Poate nici titlul nu a fost ales intamplator. Pare o carte draguta. Multumesc pentru recomandare!
Tare frumoasă pare povestea, mi ar plăcea sa o descopăr!
Ce idee interesanta are cartea! Titlul ma dusese cu gandul departe.
Foarte interesant!
Pare interesantă!
Să știi că și eu mă gândisem inițial la punctul G! :)))
Corect titlul chiar incita la imaginație
Pare o carte ușor de citit, mi-ar plăcea să o descopăr!
O carte lejera, cu capitole amuzante nu am mai citit de mult timp. Mersi de recomandare!
N-am auzit de carte, pare interesanta. Mi-au fugit ochii la cutia de la Farmasi, trebuie sa recunosc :))))
Da, trebuie să recunosc că și eu m-am gândit ca și tine, la altceva. 🙂
Pare interesantă, o trec pe listă pentru că de multă vreme nu am mai citit ceva mai, despre noi, femeile.
Mersi frumos pentru recomandare! Pare o lectura interesanta. Nu stiam de ea.
multumim de recomandare! m-ai amuzat cu prima fraza, ai dreptate!
Interesanta lectura, o sa ii dau si eu o sansa !
Hai ca m-ai facit curioasa, o sa o caut si eu.
Pare o carte buna care chiar merita citita
Sincera sa fiu si eu m am gandit la acelasi lucru n am auzit de aceasta carte pana acum