Femeia de la etaj de Claire Messud

Zilele acestea mi le-am petrecut în compania romanului Femeia de la etaj de Claire Messud, apărut de curând la Editura RAO. Sincer, mă așteptam să nu îmi placă, dar ceva m-a împins să-l deschid, totuși. Și bine am făcut, deoarece mi-a plăcut surprinzător de mult.

Femeia de la etaj de Claire Messud este un roman psihologic foarte bine scris, care, deși la prima vedere nu părea să aibă nimic special, nu mi-a permis să-l las prea mult deoparte.

Femeia de la etaj de Claire Messud – tipologia femeii care nu deranjează niciodată

Femeia de la etaj este genul de femeie care aparent este fericită și împlinită. Este femeia care este singură și nu pare să o deranjeze acest lucru. Femeia de la etaj este acea femeie de vârstă mijlocie care pare independentă și mulțumită de felul în care își trăiește viața, dar care în sinea sa este nemulțumită, neîmplinită, flămândă.

Nora este o femeie de la etaj, după cum se descrie singură. Este singură, are grijă de tatăl său bolnav, este o învățătoare îndrăgită și mulțumește pe toată lumea. Are câteva prietene, se dedică muncii sale. Nora este conștientă că pe parcurs a renunțat la visele sale, la tot ceea ce își propusese să aibă sau să devină cândva.

femeia de la etaj

Atunci când micuțul Reza i-a devenit elev, Nora a simțit acea dorință de a se apropia de el și de familia lui. Când a cunoscut-o pe mama copilului, Sirena, s-a simțit atrasă de ea, dar și de ceea ce reprezenta ea. Sirena era artistă în devenire, iar Nora era și ea pasionată. Atunci când aceasta i-a propus să închirieze împreună un studio, Nora nu a ezitat. Bineînțeles că l-a cunoscut și pe soțul noii sale prietene, iar acesta întruchipa într-un fel bărbatul pe care și l-ar fi dorit alături.

Cu alte cuvinte, Nora s-a agățat de familia Shahid. Cei trei întruchipând ceea ce își dorea ea de la viață și îi lipsea cu desăvârșire… iubire, maternitate și artă. Nora suferea când cei trei nu se comportau așa cum ea considera că ar trebui să se comporte cu ea. Îi iubea pe fiecare în parte și și-i dorea alături de ea, dar separat. Se bucura și se hrănea cu timpul petrecut cu ei. Știa că sunt limite pe care nu ar trebui să le încalce, dar oare a reușit să reziste tentațiilor?

Când imaginarul se contopește cu realitatea

Curând mi-am dat seama că Nora a dezvoltat un fel de obsesie pentru ei. Pe de o parte o înțelegeam, pe cealată mă înspăimânta oarecum. Chiar eram curioasă în ce direcție o va lua povestea, cum se va termina totul, pentru că inevitabil nu avea cum să fie un final pe placul Norei.

În paralel, autoarea ne prezintă spiritul unui artist și ne oferă teme de gândit… Oare pentru a deveni cine îți dorești, merită să sacrifici orice și pe oricine? Poate acest lucru să îți aducă suficientă satisfacție încât să merite efortul? Ți se aplică alte reguli doar pentru că tu creezi, doar de dragul artei?


Cartea nu are un ritm alert, dar subiectul este foarte interesant și modul în care este scrisă ușurează mult lectura. Totuși m-am „lovit” de unele traduceri nepotrivite pe ici pe colo. De exemplu, „florile de aspirină” mi-au dat multe bătăi de cap, încercând să îmi dau seama ce pot fi.

Mă bucur mult că am citit cartea și vă invit să îmi spuneți și părerea voastră în comentarii. Femeia de la etaj de Claire Messud se poate comanda de aici.

You may also like...

13 Responses

  1. Eva Anca spune:

    Judecand dupa titlu si coperta, probabil ca nu m-ar fi tentat vreodata sa o citesc, insa recenzia ta mi-a dat de gandit.

  2. Silvia spune:

    O recenzie minunată!!!!

  3. Silvia spune:

    O prezentare frumoasă!

  4. anasylvi spune:

    O carte foarte interesanta, si mie mi-a placut. Au fost cateva aspecte ale traducerii care mi-au dat oarece batai de cap si mie, dar una peste alta, este o lectura buna.

  5. Ana Maria spune:

    Mi se pare că este o carte interesantă! O recenzie frumoasă!

  6. Geo spune:

    Am tot auzit de scriitoarea aceasta dar nu am citit nimic de ea. Mulțumesc pentru recomandare!

  7. Dana spune:

    Pare interesantă povestea, cred ca mi-ar plăcea!

  8. Abia astept sa il citesc si eu. Sunt sigura ca imi va placea.

  1. 4 mai 2020

    […] focului de Adrienne Celt a apărut la Editura RAO și poate fi comandată de aici, acum cu 50% […]

  2. 8 iunie 2020

    […] Femeia de la etaj […]

  3. 21 iulie 2021

    […] albastru frumos, nu-i așa? Îl ador pur și simplu! Îmi plac mult topurile pentru femei care au această culoare. Știu, poate nu e cea mai veselă, dar cu siguranță se potrivește cu […]

  4. 22 noiembrie 2021

    […] lui Charlotte, Emma, este o femeie la vârsta a doua. Ea lasă rivalitatea dintre ea și sora sa să îi întunece judecata și astfel ajunge să fie […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *