Cum a fost la #bloggeritelacastel
După cum bine știți deja, săptămâna trecută a avut loc #bloggeritelacastel, blogger event-ul despre care vorbim de vreo două luni deja. Alături de Cătălina de la Porția de citit, am hotărât ca după atât de mult timp de izolare și interacțiune limitată, e cazul să socializăm și să ne bucurăm de tot ceea ce implică un astfel de eveniment.
E prima oară când iau parte la un astfel de eveniment ca și organizator. Așadar, pot spune că greul a fost dus de Cătălina, care a mai organizat, alături de alte bloggerițe, o ediție la Galați, acum câțiva ani. Ce pot să spun despre experiența aceasta? Ei, bine, mi-a plăcut la nebunie, chiar dacă a implicat multă muncă. A fost frumos și sper să repetăm figura cât de curând.
Am fost 13 fete și ne-am întâlnit la Hotel Restaurat La Castel din Iași. Cunoșteam din mediul online o parte dintre bloggerițele care au ales să participe. Au fost și câteva fete pe care am avut ocazia să le cunosc personal în trecut. M-am bucurat să le revăd pe ele și să le cunosc pe restul. Așa cum probabil intuiți, nu am vorbit eu prea mult, fiind o fire introvertită, dar m-am simțit foarte bine între ele.
Am ajuns la Iași încă de vineri seara, iar familia Coman ne-a primit cu multă voie bună și bunătăți, ca de obicei. Sâmbătă ne-am ocupat de organizarea pachetelor primite de la colaboratorii noștri, iar spre seară am ajuns și la Salon Illusion. Acolo am cunoscut-o pe Mihaela. M-a tuns și m-a pensat folosid tehnica cu ață. Am fost foarte încântată de rezultate, după cum deja cred că ați observat din postările mele de pe Instagram și Facebook. Sunt foarte încântată de noul meu look și îi mulțumesc din nou Mihaelei pentru munca sa ireproșabilă!
Ce colaboratori am avut alături de noi la #bloggerițelacastel
Lista colaboratorilor noștri a fost destul de lungă și ne-am umplut portbagajele cu fel de fel de produse de calitate și pe care le folosim cu drag.
Colaboratorii eveimentului #bloggeritelacastel au fost:
- Accesories by Ioana Fodor
- Recipiente cosmetice
- Editura Casa
- PR Avenue
- Editura All
- Libris
- Mondelez România
- Faunus Plant
- Triodeluxe
- Biosunline
- Grande Natura (Hygenium, Grande Dolceria, Lolliboni, Cracky, Grande Gloria Production, Senzate, Grande Natura, Experto Forte)
- Dacia Plant
- Asevi
- Nala
- Arome și esențe
- Bookzone
- Organic Shop
- Editura Trei
- Pandora M
- Sanovita
- Mixit
- Editura Corint
- Oriflame
- Vinuri de colecție
- Farmasi
- Librăria Donaris
- Librex
- Editura Niculescu
- Salon Illusion
- Cofetăria Palibo
- Allurene
- Poieni
- Grand Papa
- Flormar
Mulțumiri tuturor!
Fiecare blogger participant a plecat acasă cu produse în valoare totală de aproximativ 3.500 lei. Așadar, fiecare din noi are o mulțime de treabă în următoarea perioadă. Vă invit să ne urmăriți activitatea pe bloguri și pe rețelele de socializare. Căutați-ne după #bloggeritelacastel și nu veți pierde nimic.
Am facut treaba buna impreuna.
Felicitări pentru evenimentul minunat organizat!
Felicitări! Cred că a fost un eveniment minunat și o experiență cu adevărat deosebită pentru voi toate.