Unul dintre noi minte – Karen M. McManus
Unul dintre noi minte de Karen M. McManus a fost aleasă #carteade10 pe grupul nostru, Prefață de carte și Porția de citit. Îmi doream de mult să o citesc, așa că am profitat și am intrat pe Libris.
Unul dintre noi minte – un thriller captivant
Unul dintre noi minte este thriller-ul captivant care mi-a ținut companie în weekend. Intrigi și secrete în jungla nemiloasă a liceenilor, adolescenți cu diferite probleme, uniți de o crimă… s-a dovedit a fi rețeta unui weekend plăcut.
Unul dintre noi minte de Karen M. McManus nu este genul de thriller care te ține în suspans, dar cu siguranță te captivează total. Cine este criminalul? Ce secrete ascunde fiecare dintre martorii crimei? Acestea sunt doar două din întrebările care nu mi-au permis să iau pauză de la citit.
Bronwyn, Addy, Nate, Cooper și Simon au intrat la detenție în același timp, aparent din cauza unei farse. Cei cinci erau diferiți, se cunoșteau, dar nu puteau spune că ar fi prieteni. Dar din acea zi, destinele le-au fost legate fără voia lor.
În timpul orei de detenție, Simon a băut un pahar cu apă și a făcut un șoc alergic, în urma căruia a murit. Ceilalți patru adolescenți nu au mai fost niciodată la fel după acea zi.
Unul dintre noi minte – despre secretele care se vor îngropate
Cei patru au fost considerați suspecți, iar nimic nu a mai fost ca înainte. De ce au fost considerați suspecți? Păi Simon avea o aplicație unde posta bârfe despre colegi. Simon era nemilos și nu doar un elev a suferit în urma nevoii lui de a împărtăși tot ce știa cu ceilalți.
Bronwyn era cea mai interesată de școală, dintre cei patru martori. Ea respecta tot timpul regulile și nimic nu apăruse despre ea în aplicația lui Simon, până acum. Dar totuși, Bronwyn avea un secret, iar acest secret a trecut-o pe lista suspecților.
Addy era poreclită și „prințesa”. Era o fată frumoasă, care avea o relație cu un băiat din echipa de fotbal a școlii. Relația lor era perfectă. Addy nu ar fi avut niciun motiv să îl omoare pe Simon, în aparență… Și totuși, de ce se află pe lista de suspecți?
Cooper era cel mai popular elev al școlii. Era un sportiv priceput, curtat de Universitățile de profil. Era iubit de toată lumea, avea o iubită perfectă, dar și un secret pe care încerca să îl țină departe de toată lumea. În special de Simon.
Nate era singurul văzut cu ochi răi dintre cei 4 suspecți. El fusese arestat pentru trafic de droguri, iar acum era eliberat condiționat. Era singurul sărac din grup și cu probleme în familie.
Recomand Unul dintre noi minte!
Recomand thriller-ul Unul dintre noi minte! Dacă dorești să îți pui mintea la contribuție și să dezlegi un puzzle aparent fără niciun sens, îți doresc lectură plăcută! Eu una am fost total surprinsă de deznodământ și am apreciat acest lucru.
Azi ma apuc si eu de ea. Abia astept sa o citesc.
Lectură plăcută!
Felicitari pentru recenzie! Si mie mi-a placut tare mult cartea. Abia astept sa citesc si noua carte a autoarei!
Și eu sunt nerăbdătoare. Mulțumesc!
Pare chiar bună, abia astept sa o citesc. Le prezinți in așa fel, de mi se lungeste wishlist ul
Aștept părerea ta.
Sună foarte bine, mulțumesc pentru recomandare! <3
Cu mare drag!
Mi-a plăcut tare mult și mă bucur că am avut ocazia să o citesc. Nu e o carte de zece, dar cu siguranță e o lectură captivantă.
Vai, de cand tot vreau sa citesc si eu cartea asta.
E super!