Copiii libertății – Marc Levy

Copiii libertății de Marc Levy este o carte tulburătoare… O carte despre ororile lumii, despre sacrificiul uman, despre curaj, cruzime și bunătate. Sună paradoxal, așa-i? Ei bine, chiar așa și e. Autorul ține să ne atate atât partea urâtă a omenirii, cât și partea frumoasă, partea care ne oferă fărâma de speranță, atunci când avem mai mare nevoie.

copiii libertatii

Nu e prima carte a autorului, Marc Levy, pe care o citesc, dar e prima mai serioasă, ca să zic așa. Căci Al Doilea Război Mondial a fost o chestie serioasă, din care nimeni nu a ieșit neafectat. A fost un lucru urât, unde jocurile de putere, intențiile politice, nu țineau cont de viața oamenilor, chiar dacă au fost dedicați unei anumite cauze comune. A fost o perioadă în care unii au uitat să fie umani. În timp ce alții riscau orice ca să dovedească că războiul nu le poate ucide spiritul și bunătatea firii omenești.

Copiii libertății – despre Rezistența din Al Doilea Război Mondial

Jeannot și Cloude sunt doi frați adolescenți, care s-au alăturat rezistenței din dorința de a face ceva împotriva cruzimii. Dacă vă întrebați dacă e bine să răspundă violenței cu violență, ei bine, cred că sunt momente când nu ai de ales. Copiii libertății ucideau, răneau, distrugeau, dar pe nimeni nevinovat și nimic din pură plăcere. Cei din Rezistență trebuiau să țină oarecum piept lucrurilor oribile și să ofere oamenilor un strop de speranță. Jeannot și Cloude s-au integrat bine și își duceau misiunile până la capăt. Erau mândri să facă parte din Rezistență. Erau mândri că, evrei fiind, își puteau ajuta semenii.

Totuși, nimic nu ține o veșnicie și cei doi sunt arestați și sunt nevoiți să suporte ororile și torturile din închisoare. Cei doi frați au trăit în agonia dată de faptul că știau că cei din Rezistență erau executați în curte. Din păcate, nu au fost singurii capturați, foarte mulți colegi urmându-i. Erau tineri, erau luptători, erau visători… Meritau să trăiască! Dacă au reușit să reziste până când s-a încheiat războiul și la ce atrocități au fost supuși, vă las pe voi să aflați.

Copiii libertății nu este o carte care se citește pentru relaxare. Este o carte dură, în ciuda faptului că întreaga poveste este îndulcită de stilul visător al autorului. Consider că este un roman care trebuie citit și care va rămâne mereu în mintea cititorului. Eu am luat Copiii libertății de pe Libmag, adică de aici.

You may also like...

17 Responses

  1. Dana spune:

    O carte despre război nu poate fi decât marcantă. Urmează în bibliotecă, prezentarea ta m-a convins!

  2. Eva Anca spune:

    M-ai facut chiar curioasa in privinta cartii. O voi adauga in wishlist.

  3. Tentantă și minunată recenzie, felicitări! <3

  4. Inițial am tot evitat cărțile despre război. Am considerat ca ma deprim inutil. Apoi am costatat ca am ratat multe lecturi bune. Deci va trebui sa recuperez.

    Asta sigur va fi pe listă 🙂

  5. Anca Rucareanu spune:

    Recenzia ta mi-a ținut companie la cafea. Am aproape toate cărțile lui, dar nu am mai citit de mult timp una. Mulțumesc pentru recomandare!

  6. Recenzie scurtă, la obiect, dar care oferă o bună radiografie a cărții. Exact cum îmi place.

  7. Alina spune:

    Nu este tocmai genul de carte pe care l-as citi, totusi pare interesanta.

  8. lifestylebycata spune:

    Pare minunata si sfasietoare, in acelasi timp. Neaparat trebuie sa o citesc.

  9. Aghinitei Maria spune:

    Recenzia oferă o bună radiografie a cărții, pare interesanta!

  1. 2 august 2019

    […] A doua carte citită a fost Copiii libertății de Marc Levy. O carte impresionantă despre război, despre nedreptate și despre dorința de a schimba ceva. Mai multe despre ea v-am vorbit aici. […]

  2. 5 decembrie 2019

    […] contribuției celor din rezistență la încheierea războiului, pe care eu o citesc. Deși și cartea lui Marc Levy mi-a plăcut, povestea lui Pino este mult mai profundă, mai […]

  3. 9 ianuarie 2020

    […] în Elveția pentru o mică vacanță, care îi ține departe de războiul dintre Germania și Franța. Acolo, Beata, una din fiicele Wittgenstein, se îndrăgostește de Antoine de Vallerand. Acesta […]

  4. 17 iulie 2020

    […] am tot citit cărți despre război, am citit puține văzute din perspectiva celor care au ajutat din umbră, cei care au format Rezistența. Prin […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *