Ochii întunericului – Dean Koontz

De curând, la Editura RAO a apărut Ochii întunericului. Acest roman a fost scris de Dean Koontz în 1981, iar acum a fost reeditat. Știam despre cărțile lui Dean Koontz că au câte un pic din toate, inclusiv elemente horror și sunt sigură că am măcar o carte de-a lui în bibliotecă, dar încă necitită.

Cum în ultima perioadă sunt tot mai atrasă de astfel de cărți, mi-am zis că neapărat trebuie să citesc și Ochii întunericului. Din fericire, nu am avut mult de așteptat. Editura RAO mi-a trimis romanul imediat ce a apărut, iar eu le mulțumesc pe această cale.

„Dacă Stephen King e un Rolling Stones al romanelor, Koontz e un adevărat Beatles” – Playboy

Acest roman este un thriller bun, în care găsim elemente SF, care fac totul mai interesant. SF-ul nu e genul meu preferat, dar, introdus într-o poveste precum aceasta, îmi place. Mi-a plăcut mult Ochii întunericului! Primele 100 de pagini le-am citit noaptea și recunosc că m-am cam înfricoșat, exact cum mă așteptam și îmi doream. Apoi, totul a devenit mai puțin înfricoșător și s-a transformat într-un adevărat roller coaster.

ochii intunericului

Organizații secrete, minciuni, mușamalizări, urmăriri și interese… Ochii întunericului

Tina și-a pierdut fiul, pe Danny, într-un accident în care au murit mulți alți copii și însoțitorii lor. Tina este o femeie puternică și chiar dacă suferă mult, încearcă să se mențină cu picioarele pe pământ și să nu se prăbușească în întunericul care stă la pândă. În ultima perioadă s-a simțit mai bine, dar de curând coșmarurile au început să reapară, mult mai violente și groaznice. Acum, noaptea aude zgomote prin casă și are parte de întâmplări stranii. Începe să creadă că cineva vrea să o pedepsească și să nu o lase să uite de moartea fiului ei sau, și mai rău, că umblă prin somn și face singură diferite lucruri.

Tina îi povestește noului său prieten avocat, Elliot, și îi cere să o ajute să deschidă mormântul lui Danny, să își poată lua adio, așa cum ar fi trebuit să facă în urmă cu un an, când a avut loc accidentul. Elliot este de acord. Dorește să o ajute pe Tina să poată trece peste această pierdere, să scape de coșmaruri. Așadar, îi promite că va vorbi cu un judecător bun, care îl va ajuta să urgenteze întreg procesul.

Ochii întunericului se poate comanda de aici, acum cu 50% reducere.

De aici lucrurile o iau razna. Elliot își roagă prietenul să îl ajute și nu la mult timp după, cineva încearcă să îl ucidă. Și Tinei i se înscenează moartea, dar Elliot reușește să ajungă la timp și să o salveze. Cei doi ajung la concluzia că dorința de a deschide mormântul lui Danny a supărat foarte tare pe cineva. Dar de ce mormântul unui băiețel este atât de important încât să comanzi moartea unor oameni nevinovați? Cei doi sunt hotărâți să afle. În plus, toate lucrurile stranii pe care Tina le-a experimentat în ultima perioadă, se tot repetă. Oare toate acestea au o legătură între ele? Veți fi surprinși!

Please follow and like us:

You may also like...

12 Responses

  1. Eva Anca spune:

    Tentanta carte. Multumesc pentru recomandare!

  2. Dana spune:

    Chiar așteptam părerea ta și, desigur vreau să citesc și eu cartea!

  3. Imi place recenzia ta, pare a fi o carte buna! Si eu sunt pe citit acum :))))

  4. unblogcolorat spune:

    Foarte captivanta aceasta carte! comand, comand, comand :))

  5. Oana spune:

    Multumesc pentru recenzie, interesanta cartea!

  6. Elena-Cristina Alexandroaia spune:

    Interesanta cartea. Poate o voi citi si eu pe viitor

  7. Denisa spune:

    Cel mai mult ma incanta atunci cand cartile “vechi” nu sunt uitate, ci sunt luate si reeditate, redescoperite, desi trebuie sa recunosc ca biblioteca mea are mai mult Stephen King

  8. Rokolla spune:

    Ma bucur sa vad ca acum gasesc cartea la reducere. Cred ca imi voi da si eu o comanda

  9. Simona spune:

    Ce lectura intriganta! As vrea sa mai schimb un pic genul cartilor citite. Poate o incerc pe aceasta.

  10. Ce fain cand gasim o carte buna si are si reducere!Multumim pentru pont!

  1. 25 iunie 2020

    […] Editura RAO mi-a trimis un roman pe care mi l-am dorit încă de când a fost anunțată apariția lui. Ochii întunericului de Dean Koontz mi-a ținut companie vreo două zile și v-am vorbit despre el aici. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *