Cum să oprești timpul de Matt Haig

Te-ai gândit oare cum ar fi să fii nemuritor? Sau măcar să trăiești sute de ani, fără ca vreo boală să se prindă de tine? La prima vedere pare interesant și mai că ți-ai vinde și sufletul pentru o astfel de posibilitate, nu-i așa? Totuși, se pare că nu e chiar atât de simplu și frumos să trăiești cu mult mai mult decât toți cei dragi ție. Addie la Rue mi-a arătat cât de dificil poate fi în Viața invizibilă a lui Addie LaRue, iar acum Tom – în Cum să oprești timpul – a întărit acest lucru.

Cum să oprești timpul de Matt Haig m-a surprins în mod plăcut și mă bucur foarte mult că am citit-o, mai ales acum, la început de an când cu toții ne fixăm țeluri și ne formăm așteptări de la 2023. Matt Haig ne încurajează să ne bucurăm de prezent. Să nu ne fie frică, să trăim așa cum ne dorim. Să ne bucurăm de cei dragi și felul în care lucruile stau astăzi, deoarece mâine e posibil să nu mai avem prea multe motive pentru care să zâmbim sau e posibil să ne dăm seama că ne-am stresat degeaba.

Cum să oprești timpul de Matt Haig, recenzii, roman, timp, Matt Haig, Nemira, Libris,

„Cum să oprești timpul este o carte extraordinară. Sunt foarte norocoasă că am citit-o. Magică, uluitoare și, uneori, foarte tristă. Un adevarat triumf. – Marian Keyes

Tom are peste 400 de ani și este sătul de viața sa. Având o afecțiune, Tom arată ca de 40 de ani, dar ne asigură să nu se simte prea norocos. A trăit multe. A trecut prin multe. A pierdut persoane dragi. Așadar, cum să-l învinovățim?

Singurele lucruri care îl împiedică să renunțe la viață, sunt dorința de a-și găsi fiica și promisiunea făcută mamei lui de a trăi. Fiica sa este ca el. Suferă de aceeași afecțiune care o face să îmbătrânească mult mai greu decât noi, oamenii normali. Tom știe că este undeva în lume și își dorește să o revadă. Știe că ea, la fel ca și el, nu a avut o viață ușoară și își dorește mult să se reîntâlnească, să se aline unul pe altul.

Tom a trăit o mulțime de vieți. Din opt în opt ani își schimbă identitatea și locuința, iar în tot acest timp trăiește cât mai izolat, pentru a evita atașamentul de alți oameni. La fel ca majoritatea celor care sunt ca el, lasă tot și pleacă, înainte ca oamenii să înceapă să își pună întrebări. Știe foarte bine ce pot face oamenii atunci când devin suspicioși… Și-a pierdut mama din cauza lor și și-a părăsit familia pentru a o proteja. Totuși… câtă singurătate poate îndura un om? Cât va mai reuși Tom să trăiască astfel?

Findus la pescuit de Sven Nordqvist

Findus la pescuit de Sven Nordqvist

Atunci când mi-am comandat Cum să oprești timpul de Matt Haig de pe Libris.ro, am ales și o poveste nouă pentru Albert. Este la vârsta la care își dorește să îi citim des și mă bucură acest lucru. Pettson și Findus sunt niște personaje tare simpatice și eram sigură că îl vor cuceri. Cartea Findus la pescuit de Sven Nordqvist este frumos ilustrată, iar textul este ușor de înțeles și urmărit.

În Findus la pescuit de Sven Nordqvist ne sunt prezentate eforturile motanului Findus de a-și înveseli prietenul. Se pare că Pettson are o zi proastă și nu are chef de nimic. Se pare că nu are chef nici de Findus, iar acest lucru îi face treaba mai grea motanului. Totuși, acesta este hotărât să își înveselească prietenul cu orice preț. Dar oare va reuși?

You may also like...

8 Responses

  1. Silvia spune:

    Interesant!

  2. Cartile lui matt haig chiar par super, eu nu am citit decat una din ele, dar sigur o sa mai vreau si alte titluri

  3. Mi-a placut tare mult aceasta carte, de fapt toate cartile acestui autor le am si le-am citit.

  4. Carmen spune:

    Pare genul meu de carte.

  5. Tentanta prima optiune. Cum am trecut de jumatatea vietii ma cam gandesc ce bine ar fi sa pot opri timpul, dar …

  6. Elena spune:

    Anul trecut am citit si eu cartea Cum să oprești timpul, mi-a placut!

  7. Foarte interesanta perspectiva cartii…sa te simti mai bine sau mai rau dca traiesti diferit fata de cei dragi?!

  8. Rokolla spune:

    Ambele carti sunt tentante si ma atrag

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *