Puntea suspinelor **Labirintul pasiunii – Nieves F. Joy
Acum aproape un an am citit primul volum din Puntea Suspinelor de Nieves F. Joy. Au fost multe lucruri care nu prea mi-au plăcut în acel roman, iar personajele pur și simplu m-au scos din minți. Acum, după ce Nives a dorit să îmi trimită și al doilea volum al seriei, am aflat ce s-a ales de viața Teresei.
Labirintul pasiunii, al doilea volum al seriei, mi-a plăcut mai mult decât primul. Deși personajele au rămas la fel de inconsecvente, enervant de schimbătoare, întreaga poveste a reușit să mă captiveze și să mă facă să doresc să-i aflu finalul.
Labirintul pasiunii, la fel ca și Bumerangul trecutului, este plin de răsturnări de situație. Drama este la e acasă, iar multe gesturi făcute de personaje cred că au ca scop împăcarea (o fi dulce, nu-i așa? 🙂 ). Multe situații de criză ar fi putut fi depășite dacă ar fi existat dialogul… Totuși, sunt conștientă că și în viața de zi cu zi există persoane care se comportă astfel, așadar, personajele create de Nieves sunt reale. Enervant de reale! 🙂

Labirintul pasiunii – volumul doi al seriei Puntea suspinelor
În acest volum Teresa se pune pe picioare. Lasă viciile în urmă și încearcă să creeze un cămin pentru copilul său și al lui Chad. Aceștia hotărăsc la un moment dat să se împace, iar Teresa este însărcinată. Chad devine genul de partener care nu o contrazice. Cei doi par a forma un cuplu reușit, dar Teresa este cu gândul la Ayran. Între ei doi există atracție, poate chiar iubire. Dar Teresa dorește să rămână cu Chad, pentru a le asigura copiilor ei un cămin stabil.
Ayran este mereu lângă Teresa, iar pasiunea dintre ei ia avânt. În cele din urmă, Teresa îi cedează. Ce îi va aduce oare acest lucru? Îi va fi binecuvântare sau blestem?
Nu pot să închei această scurtă prezentare fără să vorbesc puțin despre Chad. E posibil să dau un mic spoiler, așadar, cei ce nu și-l doresc, se pot opri din citit aici 🙂 . Cum s-a comportat Chad la spital, a fost ultima picătură care a umplut paharul. Pur și simplu nu pot să îl suport. Ba o iubește, ba o urăște… ba nu se poate hotărî. Ba se comportă normal, ba zici că e bolnav psihic. Faptul că Teresa i-a trecut cu vederea acele ieșiri impardonabile mi-a demonstrat încă o dată cât de instabile sunt ambele personaje. Sunt lucruri peste care pur și simplu nu se poate trece, iar scuze nu există. Părerea mea 🙂 .
Mulțumesc, dragă Nieves, pentru ocazia de a citi și acest volum! Puntea suspinelor se poate comanda de aici.
Așteptam cu sufletul la gură recenzia ta! Mă bucur că ti-a placut!
Pare o poveste interesantă și tare actualitate.
Suna foarte interesant!
Îți mulțumesc din suflet pentru timpul acordat și pentru impresii.
Crezi sau nu, din nou, mă încântă reacțiile tale. Le așteptam cu nerăbdare.
Te îmbrățișez strâns!
Îmi place mult cum percepi totul. Mult succes în continuare! Pupici!
Imi plac si mie acest gen de carti mai nou!
Mi-a plăcut prezentarea ta și mi-aș dori să plăcea să citesc seria Puntea suspinelor.
Mi-am notat titlurile, sper să reușesc !
Mulțumesc!
Urmeaza si la mine sa o citesc, zilele urmatoare.