Un moment magic de Kristin Hannah

După cum deja știți, îmi place foarte mult cum scrie Kristin Hannah. De aceea mi-am propus să nu ratez nicio carte semnată de ea. Așadar, profit de Libris.ro și mă asigur că mi le iau pe toate. Luna trecută mi-am comandat Un moment magic de Kristin Hannah, iar luna aceasta am în plan să îmi mai comand o carte scrisă de ea.

Un moment magic mi-a asigurat mai multe momente magice 🙂 , nu doar unul. Mi-a plăcut foarte, foarte mult! M-a emoționat, m-a surprins și își merită locul în raftul cu romane preferate.

Subiectul atins în acest roman nu este deloc unul ușor de digerat. Dar asta nu e o surpriză atunci când vine vorba de romanele lui Kristin Hannah. Personajele sunt foarte bine conturate, sunt reale și transmit emoții.

un moment magic de kristin hannah , roman

Un moment magic de Kristin Hannah – un roman deosebit, despre acceptare și iubire dezinteresată

Julia Cates – specialistă în psihiatrie pediatrică – trece prin momente dificile. Este acuzată public că nu și-a făcut bine meseria, iar acest lucru a dus la o dramă oribilă. În urma acestei întâmplări, Julia rămâne fără pacienți și ajunge la disperare, gândindu-se că poate într-adevăr a fost vina ei.

Atunci când sora sa Ellie – șef de poliție în orășelul natal – o sună și o roagă să vină acasă, Julia acceptă, neavând ce altceva să facă. Ellie are nevoie de ajutorul surorii sale, deoarece se confruntă cu primul său caz real. O fetiță aparent sălbatică este găsită într-un copac, ținând în brațe un pui de lup. Ellie își dorește mult să îi găsească părinții, dar știe că micuța are nevoie de ajutor specializat, deoarece comportamentul său arată faptul că micuța este traumatizată.

Julie o ia sub aripa sa și încearcă să o descătușeze de trauma pe care a îndurat-o. Presiunea este foarte mare, deoarece toată lumea este cu ochii pe ea. Abilitățile sale sunt puse sub semnul întrebării. Julia se atașează de fetiță și își dorește cu adevărat să o ajute. Știe că altfel poate să ajungă un caz uitat de sistem printr-un spital. Dar oare va reuși? Vă invit să descoperiți povestea aceasta frumoasă și extrem de tristă scrisă de Kristin Hannah.

You may also like...

18 Responses

  1. Dana spune:

    Cu siguranță mi-ar plăcea mult povestea, descrierea ta mă convinge ca este o carte de excepție.

  2. MIHAELA spune:

    Si mie imi place Kristin Hannah si abia astept sa citesc si cartea asta.

  3. Eva Anca spune:

    Chiar ar fi cazul sa citesc si eu ceva scris de aceasta autoare.

  4. Adina spune:

    Cred că o voi citi și eu. Pare chiar genul meu.

  5. Irina spune:

    Ce carte interesanta. Nu știam de ea

  6. Mmm…ce frumos și interesant. Mulțumesc de recomandare. Eu nu am mai citit nimic de la ea.

  7. Dragi Femei spune:

    Imi place acest subiect, am urmarit si eu cateva documentare despre cqzurile cunoscute pana acum (de copii salbatici). Sigur a fost foarte interesanta cartea!

  8. Diaconu Simona spune:

    Chiar un subiect interesant, mi-ar plăcea să o citesc!

  9. Marin Mirela spune:

    Îmi place stilul scriitoarei Kristin Hannah, prin urmare mi-ar plăcea să ctesc și ”Un moment magic”.
    Mulțumesc pentru recomandare!

  10. Oana spune:

    Interesant subiectul cartii, o sa o cumpar si eu pentru nepoata mea, ea e pasionata de genul acesta de scrieri!

  11. Lili spune:

    O carte interesanta, mi-ar placea sa o citesc.

  12. Ana spune:

    Suna interesant subiectul cartii, cred ca o comand si eu.

  13. Elena CM spune:

    Am citit si eu cartea. M-a impresionat si am învățat câteva lucruri. Merita citită!

  14. Roxana C spune:

    Și mie îmi place felul in care aceasta autoare povestește. Subiectul cărții pare interesant, iar faptul ca ți a plăcut atât de tare m-a convins sa o trec pe lista lecturilor viitoare.

  15. Subiectul cartii pare unul care te tine in priza. Cred ca este si genul meu de carte!

  16. Deyutza spune:

    Un subiect interesant,cred ca m-ar prinde si pe mine. Mulțumesc pentru recenzie , pun cartea pe wishlist

  17. E si pe lista mea de dorinte.

  1. 15 septembrie 2021

    […] Un moment magic […]

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *