Cele patru vânturi de Kristin Hannah
După cum deja știți, lunar îmi comand măcar o carte de pe Libris.ro. Fiind mare fan Kristin Hannah nici nu am clipit când am ales Cele patru vânturi. Eram sigură că îmi va plăcea și abia am așteptat să îmi petrec timpul liber în compania ei.
Din păcate, în ultima vreme nu mai reușesc să citesc așa cum citeam înainte. Dar, cu Cele patru vânturi de Kristin Hannah, am reușit să îmi fac timpul necesar și să o citesc repede. Așa de mult m-a prins, încât am profitat de fiecare minut liber pentru a afla ce se întâmplă cu personajejele puse la mare încercare.
Acest roman atinge o mulțime de teme, precum sărăcia, rasismul, impactul comportamentului părinților asupra copiilor pe termen lung, relațiile dintre părinți și copii dar și drepturile muncitorilor și nu numai. Este un roman complex, care te atinge, te emoționează, te face să te înfurii, dar și să apreciezi mai mult pe cei din jur, cei care te iubesc necondiționat.
Cele patru vânturi de Kristin Hannah – un roman care nu te poate lăsa indiferent
Elsa a crescut într-o familie care punea mare accent pe aspect, iar ei considerau că ea nu se ridică la standardele lor. Așadar, comportamentul nemulțumirea și dezamăgirea lor se revărsa asupra fetei, care a crescut crezând că este urâtă și firavă. În una din zile, când s-a săturat să fie supusă, a încălcat regulile casei și l-a cunoscut pe Rafe – un tânăr italian, frumos și carismatic. În urma escapadelor lor, Elsa a rămas însărcinată. Tatăl ei, furios, a dus-o la ușa lui Rafe și acolo a lăsat-o, spunându-i că nu mai dorește să o vadă. Deși inițial soacra ei, Rose, a fost deranjată, pe parcurs a acceptat-o și a ajuns să o iubească foarte mult.
Peste ani, Elsa era considerată ca fiică la ferma părinților lui Rafe, nu noră. Copiii ei erau iubiți și răsfățați, dar Rafe era nefericit. Atunci când seceta și furtunile de praf ucideau oameni și îi afundau în sărăcie pe cei ce supraviețuiau, Rafe a hotărât să plece, lăsând un gol imens în inima tuturor.
Deși Elsa se considera slabă, a luat soarta în propriile mâini și a renunțat la pământul iubit din Texas, atunci cânt Ant – fiul ei cel mic – s-a îmbolnăvit din cauza prafului. A plecat cu cei doi copii spre California, sperând la un trai mai bun. Ce a găsit acolo, i-a întrecut cele mai negre coșmaruri. Au fost tratați precum animalele și le era aproape imposibil să se hrănească. Cum s-au descurcat, vă las pe voi să aflați. Vă asigur că nu veți dori să lasați cartea din mâini. Ceva asemănător am simțit și atunci când am citit Pământ american.
P.S. Cele patru vânturi de Kristin Hannah se găsește cu 50% reducere acum pe Libris.ro
Multumesc pentru recomandare! Se vede ca ti-a placut mult. Eu inca nu am citit nimic scris de aceasta autoare.
O poveste deosebita si impresionanta, asa cum reiese din recenzia ta. Mi-ar placea sa citesc cartea.
Ce superba e coperta… Am auzit multe laude despre acest autor. Am si eu vreo 2 carti de la ea, o sa vreau sa-i incerc lecturile.
Super poveste!
Este autoarea mea preferata si abia astept sa imi comand si eu aceasta carte.
Mulțumesc pentru recomandare, este foarte interesantă povestea!
Chiar daca inital nu parea o carte pe placul meu, iata ca mi a starnit interesul.
Îmi place stilul scriitoarei Kristin Hannah. Cred că Cele patru vânturi ar fi potrivită și pentru mine.
Mi-am notat titlul, mulțumesc pentru recomandare!
Mersi de recomandare! Urmează sa dau o comanda la libris și nu știam sigur ce cărți sa mai citesc.
Mi se pare o carte interesanta si o lectura placuta
Ma duce putin cu gandul la cartea “Pe aripile vantului”…
Sunt sigura ca este exceptionala si cartea asta.