Scrisoare pentru două iubiri – Kathryn Hughes
În ultimul colet Libris am avut două romane pe care mi le doream de mult timp. Unul dintre ele l-am citit imediat ce a ajuns pachetul la mine, iar pe al doilea, Scrisoare pentru...
În ultimul colet Libris am avut două romane pe care mi le doream de mult timp. Unul dintre ele l-am citit imediat ce a ajuns pachetul la mine, iar pe al doilea, Scrisoare pentru...
A început să îmi placă tare mult Marc Levy. Nu spun niciodată nu unei cărți scrise de el, iar când am văzut Unde ești? pe Anticariatul Târgul cărții, mi-am zis că neapărat trebuie să...
Nu aveam foarte multe așteptari de la Sezonul accidentelor de Moira Fowley- Doyle. Da, eram curioasă în privința ei, iar acest lucru, împreună cu coperta expresivă (sau mai exact, supracoperta) m-au convins să o...
Agnes Martin-Lugand este o autoare extrem de controversată. Unii nu o înțeleg și nici nu o agrează, alții ( așa ca mine) abia așteaptă să se traducă vreun roman nou. De aceea, nu am...
Colivia de aur de Camilla Lackberg a fost o adevărată surpriză pentru mine. Atunci când am comandat-o de pe Libris, nu știam nimic despre ea, în afară de faptul că arată extraordinar de bine,...
M-am hotărât să mă înscriu la provocarea Corneliei, #haisacitim, atunci când am observat că o carte semnată de Marc Levy era disponibilă. Am mai citit vreo două cărți scrise de el și mi-au plăcut...
M-am bucurat foarte mult că pe Libris.ro găsesc și cărțile unor autori români. Despre cărțile Cameliei Cavadia am tot citit diferite păreri în grupurile de lectură și am vrut neapărat să îmi formez propria părere. După Măștile...
Atât Jamie McGuire cât și Teresa Mummert, mi-au fost total străine, deși ambele sunt autoare de bestselleruri New York Times. Când am primit Șoapte de iubire de ziua mea( vezi aici ce cărți am mai...
Și în luna Ianuarie am avut de adăugat ceva nou în bibliotecă. Sunt o norocoasă, nu-i așa? M-au atras mult titlurile acestea și m-am bucurat cu adevărat de ele. Deși nu sunt multe, vi...
În luna decembrie am reușit să citesc șapte cărți frumoase. Dacă sunt mulțumită? Absolut! Nu speram să reușesc să termin nici măcar cinci, dar se pare că, la fel...
Comentarii recente