Sub un cer sângeriu – Mark Sullivan

Când citești o carte inspirată din fapte reale, nu ai cum să nu fii mișcat. Atunci când citești o carte precum Sub un cer sângeriu de Mark Sullivan, conștientizezi că viața bate filmul, că realitatea poate fi mai crudă decât orice închipuire.

Atunci când citești o astfel de carte îți dai seama că adevărații eroi sunt oamenii de rând. Oamenii care aleg să riposteze, sub o formă sau alta, atunci când li se impune să se supună.

sub un cer sangeriu , mark sullivan

Pino este un adolescent tipic, atunci când războiul își face loc în Italia. Un tânăr cu vise, speranțe, cu dorința de a întâlni o fată specială. Pino este curajos. Nu se dă înapoi de la nimic. De aceea tatălui său i-a fost greu să îl convingă să meargă la o școală de băieți, sub supravegherea părintelui Re. Pino se considera prea mare pentru asta, dar autoritatea a învins și băiatul a trebuit să se supună. Pino nu avea de unde să știe că acest lucru îi va schimba viața pentru totdeauna.

Sub un cer sângeriu – despre curaj, iubire și remușcări

La doar șaptesprezece ani, sub îndrumarea părintelui Re, Pino călăuzea evrei prin Alpi, spre Elveția. Dar când a împlinit 18 ani, viața lui o luat-o iar pe alt drum primejdios.

Părinții l-au convins să se întroleze sub conducerea naziștilor, convinși că războiul se va sfârși curând, iar el va fi la adăpost. Pino a acceptat, deși fără tragere de inimă și plin de rușine. Dar, atunci când din întâmplare a devenit șoferul Generalului Leyers, un om influent, care îi raporta direct lui Hitler, Pino a devenit spion. Astfel, își punea mereu viața în pericol. Risca mereu să fie descoperit și trebuia să suporte privirile pline de ură ale italienilor, criticile apropiaților și respingerea celor dragi. Singura fericire pe care o trăia în acele zile, era Anna. Ce s-a întâmplat cu Pino de-a lungul acelor ani încărcați de suferință, vă las pe voi să aflați.


Nu este prima carte citită care scoate în evidență importanța contribuției celor din rezistență la încheierea războiului. Deși și cartea lui Marc Levy mi-a plăcut, povestea lui Pino este mult mai profundă, mai grăitoare.

Atât cartea lui Mark Sullivan, cât și cea a lui Marc Levy, le am de la Târgul Cărții. Aveau un preț bun și erau într-o stare perfectă.

You may also like...

28 Responses

  1. Dana spune:

    Cu siguranta o povoste minunata si plina de emotii!

  2. Silvia spune:

    O prezentare frumoasă!!!!

  3. Daca stiam ca e asa faina, nu o mai lasam sa astepte atat de mult.

  4. anasylvi spune:

    Stiam ca e faina cartea, sincer ma tenteaza si pe mine. Multumesc pentru impresii!

  5. Eva Anca spune:

    Cred ca este o carte grozava. Multumesc pentru recomandare!

  6. Luca Raluca spune:

    Pare a fi o carte tare interesant, cu siguranta o sa o trec pe lista mea. Multumesc pentru recomandare!

  7. Rokolla spune:

    Nu ma asteptam sa fiu atat de fascinata de recenzie. Chiar imi doresc s-o citesc si eu

  8. Stan Bianca spune:

    Îmi plac cărțile cu astfel e subiecte

  9. Mihaela spune:

    Cred ca viata ne pune uneori in fata unor alegeri greu de facut dar trebuie sa invatam sa traim cu ele pana la urma. Sunt curioasa ce s-a intamplat cu Pino.

  10. Am admirat mereu curajul si imaginatia celor din Rezistenta, multi oameni au fost salvati datorita lor.

  11. Am auzit de cartea asta, stiu ca mi a recomandat-o o prietena dar n am reusit inca sa o citesc.

  12. Cristina Barbieru spune:

    O poveste ce cred ca merita citita.

  13. Alexa Carmen spune:

    Foarte tabu subiect. O lectură ce merita atenția mea. Mulțumesc pentru recomandare.

  14. Nicoleta Maria spune:

    O carte minunata. O poveste reala a unui tânăr pentru care salvarea vieților unor oameni nevinovati este cu mult mai important decât parerea conaționalilor săi care îl privesc cu ura si dispret, considerandu-l trădător.
    O carte pe care am citit-o cu emoție, lacrimi dar si cu bucurie in suflet văzând curajulacestui tânăr care intenționat a ajuns sa intre in “gura lupului”.

  1. 5 ianuarie 2020

    […] Prima carte pe care am citit-o în decembrie a fost Sub un cer sângeriu de Mark Sullivan. Cartea a apărut la Editura Trei, iar eu o am de pe târgulcărții.ro. Părerea mea despre acest roman o găsiți aici. […]

  2. 9 ianuarie 2020

    […] făcea parte dintr-o familie de evrei. Așadar, relația lor nu putea fi aprobată de niciuna dintre cele două familii. Atunci când […]

  3. 14 mai 2021

    […] Alb. Este o femeie neînfricată, care ajută oamenii să plece din Franța. Susține foarte mult rețeaua din care face parte, inclusiv cu bani, apelând mereu la soțul său bogat. Acesta o adoră și o […]

  4. 5 octombrie 2021

    […] bărbat este membru al rezistenței și este încântat de abilitățile fetei de a disimula și de a păcăli soldații. Așadar, o ia […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *