Melci cu mac

Nu știu cum fac, dar în ultima vreme stau cam mult în bucătărie. Deși gătitul nu este activitatea mea preferată, trebuie să gătesc pentru familia mea, să mă asigur că mâncăm cu toții mai mult mâncare gătită și, de ce nu, să mai înlocuim dulciurile din comerț cu ceva făcut în casă. Am găsit la Editura Casa o carte foarte interesantă, în care ne sunt prezentate diferite rețete și tipuri de aluat. Lăsându-mă inspirată de cartea Fii brutar la tine acasă! am pregătit melci cu mac.

M-am mirat și eu de cât de bine au ieșit. Toată familia i-a apreciat. Partea cea mai bună atunci când fac dulciuri în casă, este că pot controla cât de dulci să fie. Soțul meu nu este deloc încântat de preparatele prea dulci, eu vreau să scad cantitatea de dulce pe care o mănânc, iar pentru copii știm cu toții că nu este recomandat prea mult dulce.

Fii brutar la tine acasă! – un ajutor de nădejde în bucătărie

Fii brutar la tine acasă! este, în primul rând, o carte extrem de frumoasă. Atunci când am văzut-o pe site-ul Editurii Casa, mi-am zis că neapărat trebuie să o am. S-a dovedit a fi și extrem de utilă, nu doar frumoasă din punct de vedere estetic.

fii brutar la tine acasa. Carte de bucate, carte de patiserie

În Fii brutar la tine acasă! găsim indicații pentru a pregăti mai multe tipuri de aluat, dar și rețete. Sunt prezentați pașii necesari pentru frământarea și coacerea mai multor tipuri de pâine. De asemenea, găsim și diferite trucuri utile în bucătărie sau scheme care ne arată cum să facem diferite lucruri, precum mânuirea aluatului pentru a face covrigi bavarezi perfecți. Cartea are și o mulțime de fotografii cu preparatele prezentate, fie ele dulci sau sărate, iar ingredientele folosite în rețete sunt uzuale. Dacă găsim un ingredient care nu este tocmai la îndemâna noastră, avem și o sugestie pentru a fi înlocuit. În Fii brutar la tine acasă! găsim rețete simple, dar și sofisticate.

După cum spuneam, din această carte m-am inspirtat eu atunci când am făcut melci cu mac. În carte ne era prezentată o rețetă de melci cu cacao, dar tare îmi era poftă de mac. Așadar, am înlocuit și mi-am făcut plăcerea. În plus, zahărul din rețetă, l-am înlocuit cu dulcișor de la Sweeteria, deoarece are 0 indice glicemic.

Melci cu mac – rețetă simplă

Pentru a pregăti aluatul pentru melci cu mac, am avut nevoie de:

  • 250 ml lapte călduț
  • 60 grame zahăr
  • un plic de drojdie uscată
  • 500 grame făină
  • un praf de sare
  • un ou întreg
  • un gălbenuș de ou
  • 80 gr unt topit

Pentru a pregăti aluatul, am pus drojdia și o linguriță de zahăr (în cazul meu dulcișor) în 50 ml de lapte. Am amestecat și l-am lăsat bolul deoparte. Separat, am amestecat făina cu sare și restul de zahăr. Am făcut o gaură în mijloc și am adăugat restul de lapte, oul și gălbenușul + amestecul cu drojdie. Am frământat până totul s-a omogenizat, iar mai apoi am încorporat și untul topit, treptat. Am mai frământat până a devenit un aluat neted, nelipicios. Apoi l-am acoperit și l-am lăsat la dospit până și-a dublat volumul.

Cum am pregătit macul

Am avut nevoie de:

  • 80 gr unt
  • 100 grame zahăr
  • 3 linguri de lapte
  • la urmă am mai folosit un ou bătut cu un plic de zahăr vanilat

Am pus 80 de grame de unt la topit, împreună cu 100 de grame de zahăr (tot dulcișor am folosit, 50 grame). Apoi am adăugat cam 150 grame mac și 3 linguri de lapte. Am lăsat amestecul să fiarbă un pic și apoi să se răcească.

melci cu mac

După ce aluatul și-a dublat volumul, am întins o foaie, la fel ca cea pentru gogoși. Peste ea am pus macul și am rulat-o ca la cozonaci. Am tăiat felii groase cam de două degete și le-am așezat pe hârtie de copt. Am mai lăsat feliile să crească, cam 15-20 de minute, timp în care am încins cuptorul la 170 grade (foc mediu).

Apoi, am uns feliile cu amestecul de ou și zahăr vanilat și le-am lăsat în cuptor, până s-au rumenit frumos (aproximativ 15-20 minute).

Voi faceți dulciuri în casă?

You may also like...

25 Responses

  1. Oana spune:

    Ce frumos au iesit, mie imi place sa gatesc, dar nu prea imi place sa fac prajituri…dulciuri…

  2. Razvan spune:

    Yum. Arata foarte bine 🙂

  3. Dana spune:

    Complimente, arată tare bine și cu siguranță sunt și tare buni!

  4. Anca spune:

    Cat de bine arata, ma duc acasa si ma apuc de gatit.

  5. anasylvi spune:

    Arata fain de tot, dar nu ma vad in stare. La dulciuri nu ma pricep, la genul acesta cu aluat nici atat. In afara e aluatul de pizza, altceva – ioc.

  6. Eva Anca spune:

    Noi faceam melci de genul asta cu cacao si am mai facut si cu cocos, dar cu mac nu mi-a dat prin cap sa incerc. Multumesc pentru idee!

  7. Emilia Oana spune:

    Si eu am aceeasi relatie cu gatitul, nu este activitatea mea preferata, dar am incercat sa gatesc in casa, dar ma limitez la retete simple. Pentru cele complicate cer ajutorul mamei.

  8. Iti dai seama ca trebuie sa fie a mea cartea asta, nu? Cat de repede mi-o iau. Iar melcii arata delicios. Cand imi faci?

  9. Sunt preferații mei, trebuie sa fac și eu

  10. Kovacs Eni spune:

    Și mama făcea melci cu mac și îmi plac atât de mult. Nu știu sigur ce rețetă are ea, dar probabil sunt la fel de gustoși și aceștia 😀

  11. Mirela Marin spune:

    Arată nemaipomenit! Mi s-a făcut o poftă!!!
    Rețeta nu pare complicată iar cartea este exact ce îmi lipsește.
    Mulțumesc!

  12. Arata delicios. Mai fac și eu prăjituri din cand in când.

  13. Rokolla spune:

    Ma mai apuca si pe mine gatitul acasa si sa fac fel de fel de nebunii doar ca sotul a inceput cura si incerc sa nu-l ispitesc atat de des. Ce bine arata melcii astia

  14. Trebuie să cumpăr și eu cartea, sigur imi va fi de ajutor in bucatarie!

  15. Denisa spune:

    Ce imi placeau melcii acestia in perioada scolii generale. Ieseam in pauze sa imi cumpar si erau delish.

  16. Daniela Oțet spune:

    Arata super super bine. Chiar te pricepi. P. S iubesc maacul❤️

  1. 11 februarie 2020

    […] mine în casă. Mă refer la Fii brutar la tine acasă. V-am vorbit despre ea cu mare încântare aici, unde v-am dat și o rețetă inspirată din această frumoasă carte, apărută la Editura […]

  2. 12 februarie 2020

    […] la Editura Casa. Pe lângă minunata carte Fii brutar la tine acasă!, despre care v-am vorbit aici, am comandat și două cărți pentru copii. Probabil nu mai este nicio surpriză pentru nimeni […]

  3. 28 februarie 2020

    […] melci cu nucă de cocos se fac destul de ușor și rapid, dacă ignorăm timpul necesar pentru a crește […]

  4. 16 mai 2020

    […] M-am inspirat de pe Pinterest, o platformă foarte interesantă. Și aici am găsit această pagină cu rețeta: https://totdespre.ro/2020/01/melci-cu-mac-reteta-aluat/ […]

  5. 14 iulie 2020

    […] noi despre lumea care ne înconjoară sau vreau să mă inițiez în diferite activități, precum făcutul pâinii sau tricotatul, prima dată intru pe http://www.edituracasa.ro și îmi aleg ceea ce îmi […]

  6. 5 august 2020

    […] diferite plăcinte […]

  7. 22 ianuarie 2021

    […] la 200 de grade și punem un vas de yena sau metalic în el, jos, să se încingă (pont furat din cartea Lamarei, care mi-a fost de mare ajutor mereu, când am pregătit diferite […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *