Fiicele paznicului – Jean E. Pendziwol

Cred că nu mai e nicio supriză pentru nimeni faptul că îmi plac cărțile de la Editura RAO. La ei găsesc thrillere foarte bune, povești frumoase de iubire, despre război, pierderi, viață sau orice mi-aș putea dori. Cândva, anul trecut, soțul meu a fost nevoit să plece câteva zile la Chișinău, alături de colegii de serviciu. Atunci când s-a întors acasă mi-a adus Fiicele paznicului – Jean E. Pendziwol. M-am bucurat foarte mult. Deja pusesem ochii pe carte.

Deși mi-am propus să o citesc cât mai curând, nu am reușit. Așadar, până acum a stat la loc de cinste în biblioteca mea, iar săptămâna trecută mi-a făcut insistent cu ochiul.

Mă bucur foarte mult că în sfârșit am reușit să citesc Fiicele paznicului – Jean E. Pendziwol. Mi-a plăcut foarte mult, a fost mai frumoasă decât mă așteptam. Sunt o melancolică uneori, recunosc. Îmi plac genul acesta de povești melancolice, în care drama este prezentă, în care prezentul se contopește cu trecutul, iar treptat totul capătă sens. Acest roman m-a dus cu gândul la cărțile lui Kate Morton, pe care eu le ador!

Fiicele paznicului de Jean E. Pendziwol – „O operă remarcabilă… o poveste despre devotament, identitate și loialitate…” – New York Journal of Books

Încă din primele pagini facem cunoștință cu Morgan – o fată aparent rebelă, rămasă fără părinți și care acum pare să se învârtă în cercuri nu tocmai potrivite. După ce își încearcă talentul la desen pe gardul unui azil, Morgan este prinsă și pusă să curețe și să vopsească gardul. Așadar, în unele zile ale săptămânii, după ore, Morgan trebuie să își ducă sarcina la bun sfârșit.

Elisabeth este o bătrânică pe care vederea o lasă, iar demonii trecutului o pândesc din umbră. Deși vederea i-a tot slăbit, auzul nu îi face probleme, iar muzica pe care Morgan o ascultă în căști, o face să o observe. Și Morgan este atrasă de bătrânică… mai exact, de desenele pe care aceasta le are în cameră.

Atunci când Elisabeth o roagă pe fată să îi citească niște jurnale vechi, aceasta acceptă. Fără să știe că propria viață îi va fi schimbată, sapă în trecutul lui Elisabeth și devine captivată de viața pe care aceasta a dus-o pe insulă.

La fel ca și Morgan, și eu am fost total captivată de povestea din trecut. Abia așteptam să ajung la final, să deslușesc toate ițele poveștii, dar, în același timp, m-am bucurat de fiecare pagină și de ideea de a trăi precum acei oameni.

Fiicele paznicului de Jean E. Pendziwol este unul dintre romanele acelea despre viață, care se citesc fără grabă, care îți oferă o stare de liniște, dar care la un moment dat te intrigă și te face să îți dorești ca totul să se termine cu bine.

Romanul se găsește aici.